“STEM Education for Adults”, curs de formare în Milano, Italia
Ca urmare a acreditării ARED, între obiectivele stabilite în acest sens, se numără participarea membrilor săi la cursuri de formare, în vederea dezvoltării personale și profesionale și implicării asociației în viața comunității. Unul dintre cursurile la care au participat doi dintre membrii săi a fost “STEM Education for Adults”, curs care s-a desfășurat în Milano, Italia, în perioada 21-25 iulie 2025.
În cadrul acestui curs participanții au dobândit o înțelegere mai clara asupra principiilor si avantajelor educației STEM, mai ales în educația adulților. Au înțeles mai bine aspecte referitoare la proiectarea și implementare de activități STEM eficiente, aliniate cu obiectivele de învățare ale adulților. Aceste activități încurajează creativitatea, gândirea critică, rezolvarea problemelor și munca în echipă.
Participanții au dobândit informații despre implementarea predării/formării bazate pe investigație, învățarea practică și utilizarea de instrumente educaționale pentru a îmbunătăți experiența de învățare.
Un alt aspect care merită menționat este promovarea unui mediu de învățare pozitiv și colaborativ în spațiul de învățare. Acest mediu încurajează participarea activă, facilitează schimbul de bune practici și promovează feedback-ul constructiv atât între cursanți, cât și între colegi.
De asemenea, aceștia au înțeles rolul vital al diversității, echității și incluziunii în educația STEM, importanța implementării de activități care promovează diversitatea și incluziunea în mediul educational, la orice vârstă, făcând STEM accesibil tuturor.
Cursul a fost unul intens, accesibil, dar în același timp, potrivit nevoilor cursanților. În prima zi, s-a facut o introducere în educația STEM, în care li s-au prezentat participanților principii și beneficii ale educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) și au discutat despre felul în care acest concept este, de fapt parte a vieții noastre de zi cu zi.
În ziua a doua, tematica a fost proiectarea de activități STEM eficiente, cu focalizare pe educatia adultilor, pe felul cum aceștia pot integra, fie ca activitate zilnică, fie ca hobby, acest concept. Dintre tematicile abordate, se cuvine a fi menționate: elemente cheie ale activităților STEM eficiente, proiectarea de activități STEM care se aliniază cu obiectivele de învățare ale adultilor.
Activitatea din ziua a treia a avut mai degrabă caracter practic și s-a focalizat pe predarea bazată pe investigație în STEM, cu accent pe strategii pentru implementarea predării bazate pe investigație în STEM și pe proiectarea unui plan de activitate STEM bazat pe investigație.
Ziua a patra a vizat tehnologia și educația STEM, având ca teme: prezentarea generală a instrumentelor tehnologice pentru educația STEM, utilizarea software-ului si a instrumentelor educaționale în activitățile STEM, explorarea de instrumente educaționale pentru educatia STEM.
Cea de-a cincea zi și ultima zi a cursului s-a focalizat pe diversitate, echitate si incluziune în educația STEM și a vizat înțelegerea importanței acestor concepte, a strategiilor utilizate pentru promovarea lor, colaborarea și crearea de rețele cu alți profesori/formatori/experți STEM iar ca activitate practică, proiectarea unei activități STEM care promovează diversitatea și incluziunea, joc de rol și practicarea tehnicilor eficiente de management al grupului pentru activități STEM.










Leave a Reply